Joi, 12 mai, Amedeo ne aduce ultima poveste din Acoustic Session. Artistul a lansat „Tablou”, o piesă scrisă în urmă cu trei ani și inspirată din propriile trăiri. O piesă pe care a vrut să o dedice unei anume ea, însă nu a avut niciodată curajul să i-o cânte.
„«Tablou» este piesa care mă inspiră cel mai mult din toate piesele pe care le-am făcut. Am scris-o acum mai mult timp, însă la momentul acela nimeni nu a avut încredere în ea, din păcate. Am simțit că poate spune ceva mai mult și chiar dacă nu mi-am notat-o nicăieri, mi-a plăcut atât de tare încât am reținut-o.
Astăzi, după mai mult de 3 ani, îmi aduc aminte momentul acela când eram îndrăgostit și, în același timp, izolat din cauza anxietăților, când am vrut atât de mult să îi dedic o piesă ei, dar nu aveam curajul să îi cânt”, a declarat Amedeo.
Scrisă inițial ca o poezie, „Tablou” a prins forma unei balade care promite să aline multe suflete.
„«Tablou» a fost, inițial, o poezie non-conformistă care, ulterior, a acceptat muzică pe versurile ei, așa cum și eu, într-un final, am învățat să aduc muzica în sufletul meu și să îi cânt ce simt. Varianta live face parte din cele 3 momente acustice filmate la Casa Universitarilor, alături de cea mai creativă și inspiring echipă!”, a mai spus artistul.