Hit după hit, piesele Fly Project cuceresc toată lumea, din cele mai îndepărtate colțuri și până în cele mai exclusiviste locuri ale planetei.
“Morenita”, cea mai nouă piesă Fly Project, este un mix de ritm, senzualitate și culoare, redat perfect de regizorul Alex Ceausu. Videoclipul semnat de el este o trecere dinamică între dans, atmosferă de petrecere și momente intime, mișcări lascive, de atracție, între Tudor și o dansatoare extrem de sexy, provocatoare, de origine cubaneză.
“Piesa asta este cea mai sexy piesă Fly Project de până acum. Și nu mă refer la clip, ci la piesă în sine. Eu așa o simt, o piesă care nu te poate lăsa indiferent. După cum am mai zis, nu pot schimba lumea, dar o pot face să danseze.
Dansatoarea alături de care am filmat a fost exact întruchiparea Morenitei pe care ne-am imaginat-o noi în piesă, cea care simte muzica și atrage prin întreaga ei prezență. Eneris este dansatoare profesionistă și coregraf, are dansul în sânge, a încercat chiar să mă învețe și pe mine, dar ne-am amuzat amandoi și am preferat să danseze mai mult ea” spune Tudor.
Virală în toată lumea, muzica Fly Project strânge miliarde de vizualizări, cu un ritm molipsitor, plin de energie și de emoție în egală măsură.
“Morenita” se lansează simultan în toată lumea, pe toate platformele muzicale și magazinele digitale, fiind disponibilă de astăzi.